Oraşul Făgăraş, atestat documentar în anul 1291, se întinde pe malul stâng al Oltului, în partea de nord-vest a judeţului. Vechi centru politic şi administrativ al saşilor, este cedat de regele Ludovic I al Ungariei voievodului Vladislav I al Munteniei. Până în anul 1464 rămâne în proprietatea prinţilor munteni, după care va trece în stăpânirea regilor Ungariei. Cetatea regală a fost ridicată spre sfârşitul secolului XIV, pe locul unei fortificaţii mai vechi. Incinta neregulată este prevăzută la colţuri cu turnuri poligonale, cunoscute ca Turnul Rotund, Turnul Roşu, Turnul Thomori şi Turnul Bathory. În timpul principilor Gabriel Bethlen (1613-1629) şi Gheorghe Rakoczi I (1631-1648) ansamblul fortificat primeşte modificări renascentiste transilvănene. În timpul lui Mihai Apafi II (1661-1690) cetatea devine reşedinţa principelui Transilvaniei.
Vreme de două secole cetatea a fost condusă de femei. Prima a fost Anna Nadasdy, soţia lui Ştefan Mailat, voievod al Transilvaniei, care a transformat cetatea în reşedinţă voievodală şi în centru militar, ce administra 60 de sate. A doua a fost arhiducesa Maria Christierna, sora împăratului Ferdinand II de Habsburg şi soţia principelui Sigismund Bathory. Le-a urmat Doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul care, în urmărirea visului său de unire a Munteniei cu Moldova şi Transilvania, ocupă cetatea în anul 1599. Cea mai importantă principesă a fost Suzana de Lorantffy, care a înfiinţat la Făgăraş, în anul 1657, şcoala calvinistă cu predare în limba română, alături de şcoala românească greco-catolică şi şcoala maghiară reformată. I-a urmat Anna de Bornemisza, soţia lui Mihai Apafi, cea mai autoritară dintre toate.
Fostul centru administrativ al Scaunului Rupea, a cărui menţiune se face prima oară în anul 1289, este amplasat în Subcarpaţii Homoroadelor, în partea central-nordică a judeţului, pe şoseaua Sighişoara-Braşov. Pe o colină de bazalt, denumită şi “Dealul Cohalmului”, dacii îşi construiesc o cetate, pe urmele căreia primii colonişti din împrejurimi pun bazele unei cetăţi de refugiu.
După mai multe etape de construcţie cetatea capătă aspectul unei cochilii de melc, întărită cu turnuri. O furtună puternică, ce a avut loc în anul 1790, îi distruge acoperişul, cetatea fiind mai târziu abandonată. Ultimele lucrări de restaurare au fost făcute în anul 1954.
Pe drumul ce leagă Haţegul de Caransebeş se găseşte fosta capitală a Daciei romane, “Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa”. Localizată în Depresiunea Haţegului, în partea de sud-est a judeţului, este la distanţă de 8 km de Poarta de Fier a Transilvaniei, vechiul “Tapae” ce face legătura între Banat şi Transilvania.
Oraşul care poartă numele împăratului Traian a fost întemeiat la începutul secolului 2, în primii ani după cucerirea Daciei. Alegerea locului nu este întâmplătoare, aici fiind o poziţie strategică între Munţii Retezat, la sud şi Munţii Poiana Ruscă, la nord. Întins pe o suprafaţă de 32 ha, oraşul antic era înconjurat de ziduri şi avea în centru principala construcţie publică – forul.
Comuna este situată în zona de contact dintre Dealurile Odorheiului şi Munţii Gurghiului, în apropierea izvoarelor râului Târnava Mare. Fiind una dintre cele mai mari comunităţi rurale ale judeţului, aici se mai păstrează tradiţii seculare, precum producerea şindrilei şi ţesătoria.
Accesul spre comună se face pe un drum parţial asfaltat, care trece prin stânga barajului de acumulare de la Subcetate. La câţiva km, în direcţia nord-vest, se află Cascada Secuilor. Cum se ajunge la ea? Pe un drum forestier, care trece prin dreptul unui şantier de prelucrare a lemnului (semnalizat cu indicatorul Tekeres). Urmează un alt indicator – Talasberce, care semnalizează, spre stânga, un drum de aproximativ 2 km. La 50 de m de popasul de la marginea drumului, ni se înfăţişează cascada pe două niveluri, înaltă de 7 m. Deasupra ei, la o distanţă de câteva sute de m, se găseşte şi izvorul.
Localitatea este amplasată în Depresiunea Făgăraşului, pe drumul naţional/european care leagă Făgăraş de Braşov. Prima menţiune documentară s-a făcut în anul 1235, într-un act papal. Pe la 1364 se afla în posesia lui Vlaicu Vodă, domn al Munteniei, care i-o dăruieşte cumnatului său, Ladislau de Dobca. În 1417 Mircea cel Bătrân dăruieşte satul familiilor Borcea şi Călian din Vad.
Atestarea primei biserici a satului, care purta hramul “Sfânta Caterina”, se face în anul 1429. După desele distrugeri suferite de-a lungul timpului, este dărâmată, pe locul ei fiind ridicată o biserică nouă, în stil gotic, între 1868 şi 1875. S-a păstrat o parte din vechiul turn-clopotniţă, pe care se află inscripţionat anul 1691.
Unul dintre cele mai impunătoare monumente ale Ţării Haţegului se găseşte la Densuş, la poalele Munţilor Poiana Ruscă. Este vorba de o biserică romanică de plan pătrat, ce poartă hramul “Sfântul Nicolae”. Pentru construcţia sa a fost utilizată piatră fasonată, adusă de la castrul roman Ulpia Traiana. Originea incertă a edificiului a iscat numeroase controverse. Istoricul de artă Virgil Vătăşianu îi plasează începuturile în ultimul sfert al veacului XIII.
Frumuseţea detaliilor arhitecturale este întregită de picturile murale sincretistice, operele unui grup de meşteri zugravi conduşi de Ştefan şi datate 1443. Începând cu anul 1948 lăcaşul este folosit de ortodocşi, după ce o lungă perioadă de timp a fost folosit de românii convertiţi la calvinism şi, ulterior, de românii de rit greco-catolic.
La Densuş s-a născut Nicolae Densuşianu (1846-1911), jurist, istoric, membru corespondent al Academiei Române, cunoscut datorită lucrării “Dacia preistorică”.
Oraşul Sighişoara deţine arii naturale deosebit de valoroase, în care abundă specii de animale cu rol bioindicator. Cea mai semnificativă arie naturală este Platoul Breite, o pajişte împădurită cu stejari şi goruni multiseculari. Întinsă pe o suprafaţă de 70 ha, este totodată rezervaţie de interes local şi naţional aflată sub protecţie.
Dintre cele peste 80 de specii de fluturi identificate în zona oraşului, cea mai mare parte se găseşte aici. Rezervaţia are doi custozi: Primăria
